Demiteri la vârful TeliaSonera, după o anchetă privind tranzacții suspecte în state foste sovietice

Demiteri la vârful TeliaSonera, după o anchetă privind tranzacții suspecte în state foste sovietice
Publicat: 01/12/2013, 14:15
Actualizat: 20/03/2019, 20:35

Directorul financiar al TeliaSonera, Per-Arne Blomquist, a fost demis alături de alți trei executivi, în urma unei investigații privind tranzacții suspecte în state foste sovietice ale celei mai mari companii telecom din țările nordice, transmite Bloomberg.

Printre directorii concediați se numără și șeful diviziei de servicii mobile, potrivit purtătorului de cuvânt al TeliaSonera, Salomon Bekele.

Executivii au pierdut încrederea consiliului de administrație în urma anchetei privind o serie de tranzacții derulate de divizia Eurasia, potrivit unui comunicat al grupului.

„Blomquist nu a luat măsurile necesare pentru a preveni efectuarea acestor tranzacții în astfel de condiții”, a declarat într-o conferință directorul general al TeliaSonera, Johan Dennelind.

El a refuzat să precizeze cine sunt ceilalți angajați implicați, ce fel de fapte sau nereguli ar fi trebuit prevenite și care sunt motivele demiterilor.

Aceleași tranzacții suspecte au condus, în luna februarie, la demisia fostului CEO al TeliaSonera, Lars Nyberg. La acea dată, o firmă de avocatură contractată să ancheteze suspiciuni de corupție în activitatea grupului pe plan internațional a constatat posibile fapte de corupție în legătură cu achiziția unei licențe pentru spectru mobil în Uzbekistan.

Tranzacțiile au fost dezvăluite anul trecut, când procurorii suedezi au început o investigație privind achiziția frecvențelor mobile în statul asiatic, suspectând că banii au mers în conturile familiei președintelui uzbec Islam Karimov.

TeliaSonera a anunțat că procedurile utilizate de divizia Eurasia pentru unele tranzacții nu corespund conduitei la nivel de grup.

Divizia Eurasia a grupului operează în Uzbekistan, Kazahstan, Azerbaijan și alte state foste sovietice.

Acțiunile TeliaSonera au închis vineri la Stockholm în scădere cu 2,2%, la un preț de 53,25 coroane suedeze, care îi conferă o capitalizare de piață de 231 miliarde coroane, sau circa 35 miliarde de dolari.

Guvernul suedez deține 37% din acțiunile companiei.

În Europa, TeliaSonera este unul dintre cei mai importanți operatori telecom în țările nordice și baltice, Spania și Republica Moldova.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză